Thursday, June 21, 2018

Celulele stem pot schimba viata celor dragi


Este bine cunoscut faptul ca celulele stem au revolutionat medicina, motiv pentru care ar trebui sa stii si tu care sunt principalele avantaje aduse. Stem Sure iti lamureste orice intrebare, iar acesta reprezinta locul ideal catre care te vei putea orienta in orice moment. Celulele stem sunt acele celule speciale ale corpului, care au abilitatea de a se reproduce la infinit si de a inlocui alte celule care au fost afectate in urma unor accidente sau afectiuni. Astfel, celulele stem reprezinta o alternativa la nenumarate tipuri de tratatamente si transplanturi, asa ca poate ca ar trebui sa le descoperi si tu.

Diferite afectiuni tratabile
In prezent, exista o lista cu putin peste 80 de afectiuni care pot fi tratate cu ajutorul celulelor stem, iar pe viitor se asteapta ca aceasta sa depaseasca pragul de 100. Printre acestea se numara diabetul de tip 1, leucemia, diferite forme de cancer si nu numai, primele astfel de tratamente fiind efectuate in urma cu mai bine de cateva decenii.

Prelevare
Optiunile privind prelevarea difera in functie de sursele din care provin celulele stem. Teoretic acestea se gasesc in orice zona a corpului, insa s-a constatat ca o sursa foarte bogata este maduva osoasa. In schimb, o solutie mult mai ideala este reprezentata de sangele cordonului ombilical, astfel ca acesta poate fi prelevat imediat dupa nastere, in caz contrar acesta va fi o sursa foarte buna care se va irosi. Procedurile de prelevare sunt foarte simple, minim invazive, motiv pentru care nu sunt deloc riscante, iar beneficiile aduse sunt nenumarate. Stem Sure te va lamuri atunci cand ai vreo curiozitate, iar dupa prelevare urmeaza procedura de selectare a celulelor stem din sangele colectat.

Depozitare
Stem Sure este o banca privata in care pot fi depozitate celulele stem, motiv pentru care clientii se vor bucura de mai multe avantaje, incepand de la faptul ca vor avea acces oricand la acestea, garantie care nu poate fi oferita in cazul bancilor publice, unde donarile sunt facute in mod anonim si pot fi folosite oricand de altii. Asadar, nu exista o garantie ca vor fi folosite atunci cand donatorii au nevoie, din acest motiv bancile private sunt ideale.

Costuri
In plus, costurile nu sunt foarte ridicate, iar cei interesati au posibilitatea de a alege aici din patru pachete disponibile, fiecare venind cu diferite avantaje. Astfel, preturile variaza intre 1.299 de euro si 2.390 de euro, la care se adauga taxe anuale de depozitare intre 85 si 121 de euro, cu exceptia pachetului superior, Perfect+ in cazul caruia depozitarea este gratuita. Astfel, acesta este un cost minim in comparatie cu toate beneficiile aduse, motiv pentru care probabil ca ar trebui sa iei si tu in calcul aceasta solutie.

No comments:

Post a Comment