Thursday, June 21, 2018

Celulele stem pot schimba viata celor dragi


Este bine cunoscut faptul ca celulele stem au revolutionat medicina, motiv pentru care ar trebui sa stii si tu care sunt principalele avantaje aduse. Stem Sure iti lamureste orice intrebare, iar acesta reprezinta locul ideal catre care te vei putea orienta in orice moment. Celulele stem sunt acele celule speciale ale corpului, care au abilitatea de a se reproduce la infinit si de a inlocui alte celule care au fost afectate in urma unor accidente sau afectiuni. Astfel, celulele stem reprezinta o alternativa la nenumarate tipuri de tratatamente si transplanturi, asa ca poate ca ar trebui sa le descoperi si tu.

Diferite afectiuni tratabile
In prezent, exista o lista cu putin peste 80 de afectiuni care pot fi tratate cu ajutorul celulelor stem, iar pe viitor se asteapta ca aceasta sa depaseasca pragul de 100. Printre acestea se numara diabetul de tip 1, leucemia, diferite forme de cancer si nu numai, primele astfel de tratamente fiind efectuate in urma cu mai bine de cateva decenii.

Prelevare
Optiunile privind prelevarea difera in functie de sursele din care provin celulele stem. Teoretic acestea se gasesc in orice zona a corpului, insa s-a constatat ca o sursa foarte bogata este maduva osoasa. In schimb, o solutie mult mai ideala este reprezentata de sangele cordonului ombilical, astfel ca acesta poate fi prelevat imediat dupa nastere, in caz contrar acesta va fi o sursa foarte buna care se va irosi. Procedurile de prelevare sunt foarte simple, minim invazive, motiv pentru care nu sunt deloc riscante, iar beneficiile aduse sunt nenumarate. Stem Sure te va lamuri atunci cand ai vreo curiozitate, iar dupa prelevare urmeaza procedura de selectare a celulelor stem din sangele colectat.

Depozitare
Stem Sure este o banca privata in care pot fi depozitate celulele stem, motiv pentru care clientii se vor bucura de mai multe avantaje, incepand de la faptul ca vor avea acces oricand la acestea, garantie care nu poate fi oferita in cazul bancilor publice, unde donarile sunt facute in mod anonim si pot fi folosite oricand de altii. Asadar, nu exista o garantie ca vor fi folosite atunci cand donatorii au nevoie, din acest motiv bancile private sunt ideale.

Costuri
In plus, costurile nu sunt foarte ridicate, iar cei interesati au posibilitatea de a alege aici din patru pachete disponibile, fiecare venind cu diferite avantaje. Astfel, preturile variaza intre 1.299 de euro si 2.390 de euro, la care se adauga taxe anuale de depozitare intre 85 si 121 de euro, cu exceptia pachetului superior, Perfect+ in cazul caruia depozitarea este gratuita. Astfel, acesta este un cost minim in comparatie cu toate beneficiile aduse, motiv pentru care probabil ca ar trebui sa iei si tu in calcul aceasta solutie.

Friday, June 8, 2018

Nu ai cum sa rezisti vara fara sandale


Vara a pus de ceva timp stapanire pe intreaga tara, astfel ca in sfarsit ne putem bucura de cele mai grozave tinute posibile, pe care sa le completam cu incaltamintea adecvata. Bineinteles, in acest sens avem la dispozitie mai multe optiuni, iar la mare cautare au fost si vor fi sandalele pentru ca acest tip de incaltaminte se dovedeste a fi potrivit in mai multe situatii.

Economiseste timp
In acest sezon avem tendinta de a ne petrece cat mai mult timp afara, motiv pentru care preferam sa evitam cumparaturile intrucat ajungem sa pierdem chiar si cateva ore. Totusi, exista si alternative, astfel ca magazinele online reprezinta solutia ideala pentru ca o comanda se poate plasa chiar si in numai cateva minute. Cu alte cuvinte, faci mari economii de timp, iar cel castigat poate fi petrecut in diferite alte moduri.

Cumpara la preturi mici
De asemenea, cine comanda de la Matar se bucura si de faptul ca aici preturile sunt accesibile, mult mai mici decat cele practicate in magazinele fizice. Sunt propuse si tot felul de oferte si promotii pe care le poti urmari cu usurinta, pentru a determina momentul ideal pentru a plasa o comanda. Nu trebuie omis nici faptul ca daca valoarea produselor alese depaseste 99 de lei te vei bucura si de livrare gratuita prin curier in toata tara.

Diverse optiuni
Sandalele pot fi de mai multe tipuri, fiind diferite subcategorii la Matar catre care te poti orienta, de la cele cu platforma, la cele cu toc, la cele care pot fi purtate in fiecare zi, la cele pentru ocazii speciale, cu talpa joasa, fie cele pentru mirese. Asadar, optiunile sunt foarte variate, ceea ce presupune ca este imposibil sa nu dai peste modelul preferat, pe care sa te basezi in toate conditiile.

Nu ai grija calitatii
Mai mult, la Matar nu ai grija calitatii, pentru ca toate tipurile de sandale sunt confectionate din cele mai bune materiale. Astfel, vei constata ca te bucuri si de confort, alaturi de un aspect grozav, dar si de o lunga durata de viata. Cu alte cuvinte, nu trebuie sa iti cumperi o pereche noua de sandale la fiecare sezon, ci acestea vor putea fi purtate si in anii care urmeaza intrucat nu vor capata un aspect inestetic. Intretinerea este foarte simpla, iar aceasta variaza de la un model la altul, insa nimeni nu va avea parte de batai de cap din acest punct de vedere.

Asadar, tot ce trebuie sa faci pentru a plasa o comanda de la Matar este sa accesezi site-ul, sa mergi direct catre categoria sau subcategoria care te intereseaza, urmand ca mai apoi sa comanzi si sa te bucuri de noile produse in cel mai scurt timp.


Saturday, June 2, 2018

Ai vazut cat de variat este acest magazin?


Toata lumea stie cat de dificil este sa fii femeie, insa cu Iconly este mult mai usor sa fii o femeie bine imbracata, care sa atraga toate privirile in orice moment. Astfel, daca ai nevoie de noi produse in garderoba ta, stii unde sa apelezi, pentru ca aici ai parte de toate produsele posibile, categoriile fiind foarte vaste, iar pentru fiecare in parte sunt propuse zeci sau chiar sute de optiuni. De asemenea, magazinul Iconly isi desfasoara activitatea online, asa ca e foarte simplu si comod sa studiezi toate produsele disponibile, pentru a lua cea mai inspirata decizie si pentru a te bucura de cele mai mici preturi.

Imbracaminte
Ai nevoie de o tinuta pe care o sa porti in timpul tau liber, fie in fiecare zi la serviciu sau numai la ocaziile deosebite? Atunci ai nimerit in locul potrivit intrucat aici ai la dispozitie orice iti trebuie: bluze, body-uri, veste, camasi, dresuri, sosete, lenjerie intima, fuste, hanorace, geci, blugi, paltoane, sacouri, pantaloni, rochii, salopete, fuste, sutiene, tricouri si nu numai, acestea fiind doar unele dintre categorii, iar fiecare dispune de mai multe optiuni.

Incaltaminte
De asemenea, magazinul Iconly iti pune la dispozitie si o gama variata de incaltaminte, iar printre acestea se pot aminti sandalele, ghetele, cizmele, pantofii eleganti, sport sau casual, tenisii, platformele si multe altele, produsele fiind adaptate pentru fiecare sezon in parte, dar respecta si trendurile pentru a fi intotdeauna la moda.

Genti
Totusi, din colectia unei femei nu au cum sa lipseasca gentile, care, din nou, pot fi de mai multe tipuri, motiv pentru care aici poti alege incepand cu cele business, de mana, plicuri, sport, de umar, de plaja, alaturi de portofele sau rucsace, toate fiind de cea mai buna calitate.

Alte accesorii
In schimb, lista de accesorii de la Iconly nu se limiteaza doar la posete, astfel ca de aici pot fi achizitionate si bijuterii precum cercei, inele, bratari, pandantive, lantisoare, dar si curele, manusi, ochelari de soare, fulare, esarfe, brelocuri sau chiar produse cosmetice, acesta fiind un magazin complet pe care te poti baza oricand.

Pentru locuinta ta
Nu in ultimul rand, orice femeie isi doreste si ca propriul camin sa fie personalizat pana la cele mai mici detalii si sa se bucure in toate momentele de o atmosfera primitoare. Astfel, se pot achizitiona produse pentru baie si bucatarie, halate de baie, prosoape sau obiecte decorative, gama fiind suficient de variata.

Raport calitate – pret
Acesta se dovedeste a fi ideal la magazinul Iconly, spre bucuria oricarui client, care are garantia calitatii produselor achizitionate si nici nu este nevoie sa se aloce bugete semnificative in acest sens, intrucat preturile sunt accesibile pentru toate buzunarele, fiind mult mai mici decat cele practicate in magazinele fizice.